– Și stai singură, Mama Catița?
– Cum singură? Cu Dumnezeu!

Intrăm în casă, prima ce am observat a fost curățenia ideală, apoi frumusețea interiorului.

– Frumos la tine, Mama Catița! Când ai reușit să faci atâtea minunății?
– Dacă dormeam 3 ore pe zi era mult. Iaca asta a fost brodată în timp ce umblam la deal. Ne duceam de luni până vineri, iar sâmbăta veneam cu o cusătură, tandică, cămașa. Nu stăteam și dormeam. Uite, asta am făcut-o într-o săptămână în 1959.

Apoi începe a scoate cu grijă din dulap mai multe legăturele și începe să le desfacă pe fiecare în parte. 

”Boarfe… lumea le-a aruncat demult, dar eu am ținut totul… tot am păstrat. Asta e o legătoriță. Asta e cămașa bunicăi când era domnișoară. Cred că are vreo 200 de ani. Ea mi-a dat-o mie știind că o să o păstrez”. 

Apoi a scos o rochie de-a mamei, sau cum se zice la Slobozia Mare – fîsta cu ciupăgel, fartușca și legătorița.

”Cu asta am fost mireasă”, îmi spune rușinată, dar și cu un pic de mândrie. ”Și peste asta, uite ce îmbrăcau fetele… îmbrăcau cămașa, apoi ”combilizonul” și pe urmă îmbrăcau rochia de mireasă.”

Și eu stau cu privirea țintuită la lucrurile alea minunate pe care mi le arăta Mama Catița și nu-mi venea a crede câtă delicatețe era pe timpuri.

Cea mai veche moștenire e o fața de masă de peste 300 de ani ce o are de la stră-străbunica ei. ”Era nouă când am primit-o! Dar eu am mai purtat-o. Am mai pus-o pă masă. Pe urmă mi-am dat eu seama”, îmi spune într-o română perfectă caracteristică satelor din lunca Prutului de Jos.

După ce mi-a arătat tot ce are prin case și am îmbracat fîsta cu ciupăgel a mamei ei, care-mi venea perfect, am stat de vorbă cu Mama Catița… Mi-a povestit despre viața ei, copiii ei, soțul care a decedat 20 de ani în urmă, socri… dar m-a rugat să nu scriu, să rămână vorba între noi.

Am plecat cu greu din ograda Mamei Catița, femeia cu chip plin de înțelepciune, mâini muncitoare și zâmbet blând. Era un fel de Paradis cu multă liniște, case albastre de culoarea cerului și flori mov.

Am ezitat mult înainte de a scrie despre Mama Catița. Sunt locuri și oameni pe care îi vrei feriți de ochii lumii. Vrei să rămână așa autentici și fermecători.

Proiectul LetMeWalk Moldova a fost dezvoltat cu suportul strategic al Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UK aid în parteneriat cu Asociatia Nationala pentru Turism Receptorși Jaguar Land Rover Moldova.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *