“ Da-n Moldova așa se poate ?! “ asta ar fi fraza care ar caracteriza sejurul meu la pensiunea “ Casa din Luncă “ .

O iau de la capăt: vizita a avut loc pe 23 iulie 2020, zi de joi, zi în care s-a mers la birou pentru a finisa tot ce nu aștepta și de a lăsa grijile la fel, la birou. Oxana Benzing a fost cea ce ne-a ghidat la telefon în care curte să intrăm (* la Casa din Luncă sunt 2 curți, una e privată, fiind amplasată o casă rustică a cărei capacitate e de 2-3 familii iar peste 50 metri e curtea cea mare, despre care urmează să povestesc) . O dată ce am ajuns la destinație am fost prea entuziasmată să văd ce reprezintă pensiunea și dacă coincide cu așteptările mele.

Trec peste pragul portiței și acolo toată lumea e pusă pe treabă, cineva ducea un ulcior de compot rece, o doamnă mătura prispa casei , un curier a efectuat livrarea de apă, iar în tot amalgamul acesta se simțea liniște, de parcă oamenii făceau totul ușor și din plăcere.


Între timp ne-a întâmpinat administratoarea Oxanei Benzing (co-proprietara pensiunii, afacerea este gestionată de către familia ei) care ne-a întrebat dacă suntem gata să luăm prânzul, iar între timp ne-a făcut un tur pe teritoriul pensiunii.


Pe scurt, a fost dragoste la prima vedere: cărare îngustă grație copacilor și a florilor ce cresc pe margine, pe dreapta piscină mică la care 2 familii socializau și își distrau copii, pe stânga terasă rustică care ținea umbră și răcoare celor ce se delectau cu mâncarea casei. Adâncindu-ne în cărare, am găsit o terasă deschisă, păzită de soare de 3 copaci bătrîni. Când ajungi acolo, ai parte de ceva spectaculos: trage o privire spre orizont unde sunt stancile atât de cunoscute nouă, a Orheiului Vechi, care îți taie respirația și te provoacă să te deconectezi de rutină.

Mai departe totul a fost ca în ceață :

  • Masa plină cu de toate ( mămăligă, scrob, tocăniță, legume organice cu gust autentic, brânză de casă, smântână și la alegere vinul casei, compot). Fiind un gourmand, am apreciat gustul pe care nu-l mai găsești nicăieri .
  • Priveliște incredibilă asupra stâncilor calcaroase are Orheiului Vechi.
  • Liniște – pe bune, deși pensiunea era 80 % plină, nu ai cum să simți disconfort. Dau vina pe contingentul oaspeților, care erau preocupați de a savura timpul cu familia decât de a strica imaginea fonică a locului .
  • Personalul politicos și dornic de oameni, deoarece sunt femei ce locuiesc prin apropiere, care țin la locul acesta cu tot sufletul. Și asta se simte doar din privire și atitudine.
  • Loc prietenos pentru animale, pisici, iepurași, câini – nimeni nu încurcă nimănui. Deci, cred ca nu e o problemă sa veniți cu animalul de companie.
  • Cazare – curat, aer proaspăt de albituri de curând schimbate, țol autentic pe jos, elemente de decor care îți dau clar de înțeles că este loc în care s-a investit nu doar bani ci și suflet : poze vechi, scaune hand-made din lemn masiv.
  • Infrastructură, foarte important că sunt divizate pe zone, în așa fel, toată lumea are parte de privacy și este în drept să-și petreacă timpul cum găsește de cuviință.

Sejurul a durat 24 de ore, dar intensitatea cu care am trăit-o a fost x 2. Am mâncat cu ochii tot ce vedeam, dimineața la 6: 15 cocoșii cântau, iar soarele deja încălzea apa din piscină. Realizez că pentru o astfel de escapadă avea sa achit dublu în România, asta fiind ignorate costurile pentru drum, asigurare, costuri adiacente. Per total am achitat 1700 MDL pentru cazare dublă, 3 mese pentru 2 persoane (la cît de multe feluri erau, puteau să se sature 3), piscină inclusă și divertisment sub formă de plimbări prin apropiere.

Unicul minus pe care l-am remarcat este parcarea, deși pensiunea are vis-a-vis un teritoriu îngrădit unde încap 3-4 mașini, restu se inghesuiesc pe marginea drumului îngust.

Proprietarii sunt foarte deschiși la cererile oaspeților și atitudinea e corespunzătoare oaspeților, dar nu a clienților. Recunosc, mi-a întrecut așteptările această pensiune. Casa din Luncă e despre pauză de la rutină și realitate, acolo se doarme bine cu geamul deschis, se servește vin negru de casă și se merge desculță prin iarbă. Dacă ești pregătit pentru un restart  și pentru o încărcare a bateriilor, atunci nu ezita să-ți faci timp pentru asta.

Pentru rezervări, sunați la: +373 794 55 100 sau accesați pagina facebook a Agropensiunii ”Casa din Luncă”

Autoare: Cristina Donică

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *