Dacă încă nu ți-ai făcut planuri de weekend îți recomand cu drag să pui pe listă Orheiul Vechi. Regiunea este o zonă istorică, plină de obiective turistice, iar dacă mai pui la socoteală faptul că te poți caza într-o pensiune tradițională, să mânânci bucate delicioase, ai rețeta perfectă pentru o escapadă de vis.

Complexul muzeal Orheiul Vechi își întâmpină vizitatorii cu peisaje și tradiții frumoase.

Un ingredient pentru o escapadă frumoasă la Orheiul Vechi este arta meșteșugăritului pe care o înveți la absolut toate pensiunile din zonă: dansul, învărtitul plăcintelor, sarmalelor, țesutul, toate le puteți deprinde aici.

Un alt ingredient al zonei este gastronomia, nu este ușor să reziști bucatelor delicioase pe care le pregătesc cu mult drag gospodinele locului.

Alt ingredient este Natura – o comoară unică.

Natura în Orheiul Vechi oferă sănătate în cea mai pură formă grație aerului curat și decorului verde cu multe resurse naturale.

Complexul muzeal Orheiul Vechi este renumit prin mănăstirile sale rupestre:

Mănăstirea rupestră Butuceni – datează din secolul al X-lea şi este una dintre cele mai spectaculoase mănăstiri. Este alcatuită dintr-o biserică şi 11 chilii mici.
Mănăstirea Rupestră „Bosia” – este unica mănăstire din Moldova în care s-au păstrat inscripțiile nealterate. Este alcătuită din 8 peșteri.
Mănăstirea “Peştera” – Mănăstirea Peştera este alcătuită dintr-o superbă biserică rupestră cu altar, naos, pronaos şi pridvor, un culoar cu scări de acces spre Răut (în mare parte prăbuşite) şi un tunel care străbate stânca dinspre satul Butuceni. Tot aici se află și o clopotniță, iar lângă ea, de-asupra bisericii rupestre, pe o stâncă se află o cruce masivă din piatră ce datează din secolul XVIII.
Stânca Alpiniştilor sau Holm – se află la distanţa de 300 metri mai jos de podul de la Butuceni. Este alcătuit din chilii practic inaccesibile care în mare parte au fost distruse de cutremurele de pământ.
Stânca Corbului – se află sub “pădurea Bacota” și este alcătuit din 20 de peşteri monahale, amplasate în 4 niveluri, etajate unul deasupra altuia.

Admir Orheiul Vechi pentru oamenii săi. În Trebujeni, dar și în Butuceni am întâlnit oameni dedicați, oameni care încă mai păstrează tradițiile și le transmit din generație în generație, oameni care vor să facă o Moldovă mai frumoasă. Moldova are ceea ce multe țări deja au pierdut.

ECO RESORT BUTUCENI


Primul meu popas a fost la locul îndrăgit de multă lume unde de câțiva ani se întâlnesc mii de oameni la concerte de muzică clasică, operă în aer liber.

Aici la Butuceni se află un complex enorm cu căsuțe renovate care au păstrat decorul rustic. Proprietarul complexului, domnul Anatol a ajuns mulți ani în urmă la Butuceni și s-a îndrăgostit de aceste locuri. Călătorind prin Europa, a fost inspirat de cum se dezvoltă turismul acolo și a hotărât să facă același lucru în locul care i-a căzut tronc la inimă.

Domnul Anatol a restaurat cu grijă mai multe case din satul Butuceni ce dateaza înca din secolul 19, le-a păstrat farmecul și caracterul original, le-a mobilat frumos, le-a decorat cu covoarele tradiționale moldovenești și le-a transformat în case de oaspeți, unde oferă invitaților din întreaga lume experiențe de neuitat.

Curțile caselor tradiționale te vor duce într-o lume de poveste, în lumea când mergeai verile la bunici, stăteai pe prispă și ascultai povești. Sunt pline de flori și copaci, la umbra cărăra poți savura o carte interesantă. Fiecare complex de căsuțe dispune și de o piscină unde te poți răcori într-o zi călduroasă de vară.

La Eco Resort Butuceni nimerești în paradisul bucatelor moldovenești: plăcinte și pâine la cuptor, cornulețe cu dulcețuri, biscuiți cu vin, compoturi din gutui, colțunași cu brănză, păpănași cu dulceața din fructe culese pe pământurile resortului și multe alte gustoșenii. Apropo, puteți participa la ateliere de gătit toate aceste minunății.

Dincolo de master-class-urile de gătit, puteți avea grijă de animale sau puteți îngriji pământul, să sădiți răsad sau puieți, să participați la culesul roadei, puteți ciopli în piatră și mai puteți face vin.

Ce mai poți face la Eco Resort Butuceni:
– poți merge la SPA: saună, baie cu abur și piscină interioară
– camping
– poți merge cu cei mici la Ferma cu animale
– poți închiria biciclete
– poți merge la concerte în aer liber
– și multe alte activități interesante

Prețurile pentru cazare încep de la 400 lei de persoană pe noapte.

Adresă: Orheiul Vechi, Butuceni
Telefon de contact: +373 796 17 870

VILA ROZ


Atunci când merg undeva în primul rând mă impresionează oamenii și apoi locația.

O vorbă din bătrâni zice că oamenii sfințesc locul.Așa e și la Vila Roz. După 44 de ani de stat în oraș, doamna Liuba s-a întors la casa părintească. A renovat-o și a transformat-o într-o pensiune de mai mare dragul.

Tot ea a plantat și cei peste 60 de soiuri de trandafiri. De altfel doamna Liuba planta flori încă de atunci când locuia la Chișinău. Blocul unde statea avea un streșină mare pe care ea a transformat-o într-o grădină unde creștea trandafiri și mușcate. Toată lumea care trece pe alături îi admira grădină suspendată.

Dincolo de frumusețea locului (vila se află între două stânci) și de frumusețea incredibilă a trandafirilor, în ogradă persistă o aromă de nedescris.

Doamna Liuba e un fel de David Austin al Marii Britanii, doar ca e la noi acasa, la o aruncătură de băț, la Trebujeni.

Tot la Vila Roz veți mânca cele mai bune prăjituri cu petale de trandafir. Apropo, doamna Liuba vă poate învăța să le faceți și și vă va da multe dintre secretele ei despre creșterea trandafirilor. Totodată vă poate învăța cum să faceți cea mai delicioasă dulceață din petale de trandafir.

La Vila Roz mai poți veni cu cortul tău și îți petreci noaptea printre trandafiri uitându-te la stele. Sunt si camere de cazare ce pot acomoda 16 persoane.

Tot aici poți închiria biciclete, binocluri și să faci masterclass-uri de dulceață de trandafir.Iar tradiția ce se păstrează cu sfințenie la pensiune e că fiecare femeie ce îi calcă pragul iese neapărat de acolo cu un trandafir în mănă pe care și-l alege singură din grădină.

Tarifele încep de la 400 lei per persoană pe noapte pentru cazare în casă, sau 120 lei per persoană pentru loc de campare.

Adresă: Orheiul Vechi, Trebujeni (300m de la pod)
Telefon de contact: +373 601 65 777

CASA DIN LUNCĂ


Casa din Luncă este prima pensiune rurală din Moldova.

Istoria pensiunii a început în anii 90 când au venit primii turiști în zonă. Familia Benzin i-a primit ca pe niște oaspeți dragi, iar aceștia la finalul sejurului au achitat pentru servicii. Atunci ei au înțeles că ceea ce pentru ei era o normalitate, pentru turiși era ceva minunat și puteau face bani cu asta. Prin urmare au transformat casele în care locuiau în pensiuni rurale.

La Casa din Luncă sunt implicate 3 generații.

Este un loc extrem de liniștitor și încântător cu peisaje impresionante. Pensiunea are o luncă superbă de un verde de nedescris, iar pe fundalul ei stau stâncile de la Trebujeni. Am mers în multe țări, am văzut multe locuri ce m-au impresionat, iar acum am adăugat pe lista momentelor ce mi-au tăiat respirația și această luncă de la pensiune. Am înțeles că toamna lunca arată și mai spectaculos grație zecilor de culori în care se colorează natura. Apropo, tot aici în luncă sunt hamace unde poti lenevi și te deconecta de la rutina zilnică.

Cărări înguste, flori, piscină, terase rustice păzite de copaci la umbra cărora savurezi cele mai delicioase bucate și plăcinte fabuloase. E un loc unde s-a investit suflet.

Pensiunea dispune de locuri de cazare. Camerele sunt frumos amenajate în stil rustic cu atenție la detalii, iar dimineața când te trezești, ai parte de priveliști spectaculoase de la terasă. Apropo, în momentul când am fost eu, se construia încă un bloc pentru cazare.

Dincolo de master-class-urile clasice, să participați neapărat la cel de împletit cu fibre naturale și cel unde te învață să gătești cei mai delicioși biscuiți. Nu știu cum se numesc, dar le-am dat eu denumirea de aricei (îi veți vedea în poze). Sunt unii dintre cei mai gustoși mâncați în viața mea.

La fel ca și la celelalte pensiuni, aici puteți închiria biciclete pentru a explora zona.

La Pensiune puteți veni și fără să vă cazați. Puteți servi prânz sau cină.

De altfel, puteți organiza și evenimente frumoase aici, cu siguranță vă veți crea amintiri pentru o viață. Am nimerit la Casa din Luncă în toiul organizării unei nunți și mi-a rămas în memorie decorul de acolo.

Prețutile pentru cazare încep de la 400 lei per persoană, iar cazarea cu 3 mese incluse vă va costa 850 lei per persoană.

Adresă: Orheiul Vechi, Trebujeni
Telefon de contact: +373 794 55 100

CASA DE SUB STÂNCĂ


Când deschizi poarta și întri în curte, bate un vântișor, tot acolo te așteaptă o buturugă pe care stau compotul rece sau vinul. Apoi ochii se opresc în albul imaculat al prosoapelor și fețelor de masă așternute cu drag de gazdă, apoi vei vedea învârtita cu brânză care te îndeamnă să te așezi la masă. Bucatele tradiționale sunt delicioase și făcute cu mult suflet și drag.

Iarba mătăsoasă crează o oază de frumos și liniște. Casa e la fel de curată, tradițională, în care se simte suflul național și care este în tandem cu sufletul primitor al gazdei. Camerele sunt spațioase, frumos decorate și fiecare dispune de baie / wc.

Pensiunea se află chiar la poalele stâncii și ai acces direct la ea.

Știi sentimentul ăla bun când te duci la bunei? Așa e și aici.

Este pentru cei care au un dor de casă, familie, tradiții și liniște.  E ca și cum te-ai duce la prieteni dragi în vizită.

Chiar dacă s-au deschis ca pensiune turistică în 2005, istoria a început acum 30 de ani, cînd primii turiști din Marea Britanie le-au pășit pragul. Vizitând Moldova și Orheiul Vechi, aceștia și-au dorit să cunoască o familie de gospodari din localitate, tradițiile și obiceiurile de trai ale acestora, dar și specificul vieții rurale. Așa au ajuns la Casa de sub Stâncă.

Dincolo de atelierele clasice ce sunt la toate pensiunile, aici poți învăța dansul popular, poți avea parte de spectacole folclorice, poți pesui, poți vizita stâna de oi, sau poți merge în aventuri off-road. La Pensiune sunt mașini special echipate pentru aceasta.

Prețul pentru o camera dublă cu mic dejun e 900 lei.

Adresă: Orheiul Vechi, Trebujeni
Telefon de contact: +373 69 610 260

AGROPENSIUNEA ”CASA VERDE”

O curte  extraordinar de frumoasă cu o terasa  mare, umbroasă. Gazda vă va întâmpina cu multă bucurie, vă va oferi șorțurile și vă va invita să învârtiți sărmăluțe pe care cu siguranță le veți savura cu placere. În timp ce vă veți  stradui în a reuși să faceți cele mai frumoase sărmăluțe, gazda vă va distra cu istorioare ce țin de aceste bucate tradiționale și altele din viața de la tară.

În grădina cu flori, cu scrânciob din lemn sculptat vă puteți retrage pentru a citi în tihnă o carte. Tot în curtea fermecată sunt și hamace.  

Casa Verde dispune de 4 camere frumoase pentru oaspeți, iar în viitorul apropiat se planifică deschiderea unei pensiuni separate care va fi în totalitate amenajată pentru vizitatori. Va fi chiar vizavi de pensiunea actuală și va avea aceeași priveliște superbă spre stâncile de la Trebujeni.

Într-un cuvânt va veți simți ca acasa (sau poate mai bine), o casă unde domnește liniștea, aromele îmbietoare de flori și pâine din cuptor.

Adresă: Orheiul Vechi, Trebujeni
Telefonul de contact: +373 792 70 371

PENSIUNEA ”VALEA STÂNCII”


Valea Stâncii este cea mai nouă pensiune de la Trebujeni. Povestea ei a început din dorința de a dărui o a două viață ogrăzii străbuneilor. Pensiunea aparține unei familii cu frumosul nume Senin. Însă ideea nu s-a realizat din prima, inițial au muncit departe de casă pentru visul de a transforma casa bătrânească într-o pensiune frumoasă.

Pensiunea este rodul muncii de aproape un deceniu. Aici vor să muncească în continuare împreună cu familia și să creeze emoții și experiențe frumoase fiecărei persoane ce va păși pragul acestei pensiuni.

Apropo, la pensiune există un beci al cărui istorie datează din secolul XVII și tot aici se păstrează și vinul delicios. Gura lumii zice că la Valea Stâncii se pregătesc cele mai gustoase frigărui.

E minunat aici la pensiune. În spatele casei, mergând pe o alee de buturugi, chiar pe malul Răutului se află o terasă minunată unde poți savura un pahar de vin în tihnă, iar aerul proaspă și soarele blajin va face ca timpul să stea pe loc.

Aici veți descoperi tradiții locale, veți uita de grijile zilnice, vă veți bucura de lucruri mărunte și veți simți sentimentul de ”slow-living”.

Adresă: Orheiul Vechi, Trebujeni
Telefon de contact: +373 69 400 157

Proiectul LetMeWalk Moldova a fost dezvoltat cu suportul strategic al Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID Moldova, Suedia și UK aid în parteneriat cu Asociatia Nationala pentru Turism Receptor și Jaguar Land Rover Moldova.

Preluarea textelor de pe pagina www.letmewalk..md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Preluarea integrală a materialelor letmewalk.md se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil.


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *